4În puţine cuvinte, mai avem doar câteva ore din această minivacanţă şi singura idee care-mi vine acum vis-a-vis de petrecerea lor este să stau întins pe spate şi să vegetez cu un ochi către finala Campionatului Mondial de snooker, vom spune doar că  s-a încheiat şi săptămâna cu numărul 4.

Nu am stat să numărăm aşa că nu putem  oferi date despre numărul de bloguri sau de postări alese pentru a fi rebloggate. Cert e că am avut o serie de postări absolut superbe având ca temă sărbătoarea Învierii şi acest lucru a îmbrăcat în hăinuţe frumoase, „de duminică”, paginile acestui blog. Blogurile rebloggate sunt :

Patul de vise, Cristian Lisandru, Hortus Closus, Dor de dragoste, Ajaytao 2010, Clipitul unei raze, Bubuleatza, Bursucel, Cristi Moise, Dragoş Călinescu, Dia na, Eu şi grădina, Ştefania, ChGabriela, La Fee Blanche, My Life As Ioana, Între noapte şi zi, Notiţe în sufletul meu, Cosmisian, Vultureşti, Hai Hui prin Sufletul Folkului, O zeamă de cuvinte, GriArg, Grădina de hârtie, Strada unde soarele mai răsare din când în când, Zaţ de cafea, Zâmbetul Anastasiei, Mâini îndemânatice, Tu 1074, Cutia cu praline, Călător prin țara mea, Marius Crăciun, Stropi din sufletul meu, Corp și suflet, Blogul omului frumos, HarsH ReaLiTy, Căsuța sufletului meu, Cristian V. Photography , Copacul din pădure, Sssefora, Lady Peanut, Words in Veins, I Like It Complicated, Denisa Aricescu, Imagine continuă, Playground, Geanina Lisandru, Abisuri, Blogul caprei Șniți, Jurnalul unui suflet, De-ale Irinei, Blog de iarnă ( și nu numai ), Oase-n gânduri, Pentru azi și pentru mâine, Part Time Lover, Melancolisme nocturne, Lucista, Oana Radu, Confesiunile unei haotice, Deea Călinescu, Istorii regăsite, De prin viață adunate, Cuvinte infinite, Dianaticus Cudi, My World – Elena, We Could Have Had it All, Rolia 2012, Imensitatea iubirii cu Maria Botnaru, Alchimistul cuvintelor, Diana Caducenco, Aurora literară, Angela Irimia, Gabriela Savitsky, Daiana, opera lui Suhai, Lupta pentru visele tale, Innerspacejournal, Poate vrei să știi …, Au fost odată numai gânduri bune …, Nițel sex epistemic, Anotimpurile iubirii, Un blog de poveste, O9noapte, Sufletul – tainică odaie, Bucegi Natura 2000, Suflet vorbitor, Ra.Luca, Naty Calinescu, David Ionel Romulus, Cu capul in nori …, Olga Bostan, Paradis fara speranta, My Violet World, Dor de doi, Cataratorii, Incercari, Bianca Dobrescu, Dearly Beloved, Jurnal de Belgia, Dictatura justitiei, lenesrAu, Convietuire si, logic 😆 ,  Gara pentru doi.