Un drum, o alegere

3 comentarii

Alma Nahe(r)

Nu ştiam că încă un zâmbet se cufunda.

Mai întâi îi mâncam literele,

apoi mă umflam.

Fiecare literă cu aerele ei,

cu caracterul ei,

cu emisia ei perfectă,

şi aproape ca dragostea

pluteam dezumflându-mă ca la carte prin jungla simţurilor.

Care-o fi durata de viaţă a unui gând?

Dar a unui cuvânt?

Dar a unui zâmbet?

A unui sentiment?

Ce se întâmplă în lume? întrebam…

Ce se întâmplă în lume,

de toate gândurile mi-au devenit mărunte,

de toate faptele mi-au devenit mărunte?

Nu vezi că ţi-au intrat cuvintele la apă?

Nu vezi că le-nghiţi?

Nu vezi că te umfli?

Nu mai aplauda luminile strălucitoare de ieri,

nu te mai îmbăta, vărsă-ţi timpul la sticlă!

Iar îţi tai sufletul de pe listă?

Nu vezi semnele?

Am bătut drumul de două ori,

n-am nimerit prin faţă

şi-atunci am luat-o pe-o cărare mai veche,

simţeam foşnetul ierbii, neobosit,

pietrele îmi intrau în pantof, una…

Vezi articol original 167 de cuvinte mai mult

Am dormit, zâmbind

Lasă un comentariu

intrenoaptesizi

 

167691_196980770315581_5000491_n

 

M-a întristat cerul. Am deschis ochii, privirea s-a furișat pe după perdea, spre înalt, apoi a căzut pe pervaz. Cerul stătea a ploaie.

Am coborât tăcută din pat, m-am împiedicat de un dor, am oftat, am oftat, apoi a început apa să bolborosească în ibric. Nu am înțeles ce vroia să-mi spună, între timp picura, vântul împingea perdeaua, să intre în casă.

Am auzit poarta, am tresărit, apoi pașii pe poteca pietruită de mine, unul zâmbitor, unul abătut, dar ai tăi, îi recunosc, am sărit repede să deschid, i-am zâmbit cerului gândind Știam eu că nu-l oprește ploaia!

M-am ghemuit în privirea ta, m-am adăpostit în spatele genelor tale, uitasem de cer, de ploaie, îmi era cald, atât de cald, încât am adormit.

Acum m-am trezit, am auzit pasii tăi pe alee, unul zâmbitor, unul abătut, apoi poarta, plecai! Am privit cerul, cred că a plouat toată ziua…

Vezi articol original 15 cuvinte mai mult

Ce zici ?

Lasă un comentariu

Souvenir

Aș vrea să fac ceva pentru tine. Ceva care să închidă cu lacătele veșniciei cufărul bârfelor de coșmar ale lumii, care să limpezească cerul de nori lăsând stelele să-și împletească strălucirea cu a ta, care să încrunte poveștile de frumusețea poveștiii tale. Poate e prea îndrăzneț, dar mă gândisem să-ți fiu eu. Ce zici ?

Vezi articol original

Etern străin

Lasă un comentariu

Mermaids

În boarea lucie a unei dimineţi toride, îţi îndrepţi privirea spre cer, spre blocuri ude şi-nverzite de timp şi de atâta ploaie.
Durerea îţi chinuie sternul şi îţi îngreunează respiraţia. Cobori absent pe scări şi te duci la plimbare. Parcul gol, innegrit şi plouat îţi şopteşte amar gânduri şi vise. Începi să urli în plină stradă, nu te aude nimeni, începi să alergi nebuneşte, şi tipi, şi plângi…dar ceilalţi ce fac? Se uită la tine cu o resemnare apatică, cu umor chiar. Şi te ajută cineva? Nu, te lasă să te chinui singur. Nimeni nu îţi oferă căldură sângelui sau.
Etern străin al gândurilor mele ce zăboveşte printre oase, cearceafuri albe cu miros de primăvară te-nvaluie pe nesimţite, te duc pe-alai de vise in edenul suferinţei şi te aruncă în răşină. Parfumuri serafice te-mbată, iar demonii îţi intră-n piele.
“Dacă înebunesc mă mai iubeşti?” te-am întrebat cândva, şi nu ai…

Vezi articol original 157 de cuvinte mai mult

Suflet nemuritor

Lasă un comentariu

Stropi din sufletul meu

 

 

Eu am picat cândva din stele,
Un fir de praf  firav, inert,
Cu toate versurile mele
Născute într-un viu concert.

Încă mai rătăcesc prin lume,
Ca licuriciul plin de dor,
Stelele vor să mă consume
Pe geana albă-a zorilor.

Sunt doar un strop plin de iubire,
Prin ploi de stele mă strecor,
Am venit să vă dau de ştire
Că sunt cuvânt nemuritor.

Eu voi zbura curând spre stele,
Un fir de praf rătăcitor,
Dar vă las versurile mele
Şi sufletul nemuritor.

 

 

 

Vezi articol original

„Nostalgie”

Lasă un comentariu

Corăbier printre cuvinte

1 comentariu

Older Entries