fatadefragi

Stelele îşi întind cu blândeţe povara luminii să-şi primească odihna în luciul viselor.
Aştepţi.
Sprijinit în toiagul amintirii, cu acelaşi zâmbet care-mi dăruia seninul şi lăsa susurul învolburatelor tale gânduri să mă colinde…
Aştepţi lăsând aşteptarea să-şi deseneze umbra peste îmbrăţişarea celor mai frumoase vreodata amintiri…
Voi veni la hotarul dorului în fiece noapte să-mi oglindesc sufletul în fântâna de-odinioară … nu mai plânge demult, îi este izvorul secat şi cumpăna îi e uscată de-atâta oftat…
Bate vântul şi-i loveşte ciutura de zidul tăcut… ecoul tace, nu mai sunt întrebări, răspunsurile plutesc în aer cu miros de stătut… E secată fântâna… dacă ne-am fi îngrijit, atâtea suflete însetate din limpezimea ei ar fi sorbit…
Aştept…
Un cais îşi arde însingurat făclia împrăştiind parfum de-amintire, stelele s-au înecat şi întunericul se răzvrăteşte în mine…

Vezi articolul original