Aripi străvezii

Azi nu o să vă dau bună dimineaţa. Azi o să intru fără să salut, cu sufletul în genunchi. M-am trezit cu el aşa, trist şi plâns şi nu reuşesc să-l fac să se ridice să mergem mai departe. Drumul meu de dimineaţă s-a întâlnit cu toamna. A venit sus, pe creştet de plopi, în vârtej de vânt furios şi înalt. Resemnaţi, plopii şi-au lepădat frunzele bătrâne pe alei. Ele au zburat puţin nedumerite şi s-au abandonat covor galben şi trist la picioarele trecătorilor. Sufletu-mi în genunchi, s-a întins lângă ele, să foşnească uscat sub paşii trecătorilor grăbiţi. Plânge pentru fiecare frunză abandonată în moarte, ca pentru zilele lui înmormântate deja. În fiecare frunză e o zi trecută fără rost. Luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică, ianuarie, februarie, martie…. iulie acum, anul trecut, toţi anii din urmă plini de zile ca fruzele moarte pe alei.

M-am întâlnit în dimineaţa…

Vezi articol original 80 de cuvinte mai mult

Anunțuri