Ink memory

Aud un foşnet…O adiere rece a vântului de iulie îmi atinge lin obrajii. Închid ochii, şi încep să visez,lăsând atingerea vântului să mă conducă spre Nicăieri. Unde nimeni nu distruge nimic, iar Nimeni e mult mai bun decât umanitatea. Nu aştept nimic, nu uit orice, nu caut baliverne,nu cred tâmpenii,şi simt falsitatea în sânge. Aud sunetul liniştii moarte care aduce a vânt, ce se plimbă nestingherit prin gânduri şi halucinaţii. Un şir estompat de promisiuni demult uitate îmi lasă remuşcări, îmi răscoală ultimele amintiri demult apuse. Mă ţin pe loc,de parcă un lanţ se prinde de mine. Mă rănesc…

Imagine

De ce mă las să-mi fac asta? Poate că liniştea asta mormântală mă disperă. Gândurile mi s-au amestecat,au făcut un adevărat talmeş-balmeş prin creier. O perdea de dantelă, a inimii şi a emoţiilor,este pustiită prin Nicăieri,sfâşiată, murdară şi total oribilă. Cum s-a întâmplat asta? Cum am putut să las un lucru…

Vezi articol original 140 de cuvinte mai mult

Anunțuri