Theo Anghel

Anne reuşi cu greu să-şi păstreze calmul pe toată durata micului dejun, mai ales că George îi tot arunca ocheade, zâmbind ironic. Din când în când arunca mici aluzii al căror sens nu putea fi descifrat decât de ea. Nu reuşi să înghită nimic din cauza agitaţiei care o stăpânea, simţurile ei fiind la fel de ascuţite ca cele ale unei căprioare, aşteptând momentul când ar fi putut scăpa din cătarea armei vânătorului.  Evita privirea lui Mason de teamă că el i-ar fi putut citi în ochi, vinovăţia.

Se trezise dimineaţa devreme, deoarece gândul sărutului de seara trecută o însufleţea şi-i strecurau pe sub piele mii de fiori; simţea că nimic n-o poate doborî, se simţea uşoară ca un fulg şi concluzionase, plină de entuziasm, că totuşi, viaţa e frumoasă. Trebuia să-l vadă pe Mason, avea nevoie să caute confort şi hrană în privirea lui blândă.

Cât de diferită era…

Vezi articol original 37 de cuvinte mai mult

Anunțuri