intrenoaptesizi

 

3731_339716506154871_1560864685_n

 

E sâmbătă, spre seară, și privesc de la fereastră cum cerul își schimbă culoarea. Într-un capăt e luminos, coboară soarele în ascunziș, într-un capăt se pregătește luna să se înalțe. Norii stau neclinți, e momentul aștrilor, nici vântul nu-i poate goni. Stau ghemuite pâlcuri pufoase, întrebându-se dacă să se scuture ploaie.

Aș pleca, n-aș pleca. Frunzele foșnesc și mă strigă pe dealuri, într-un colț am uitat o pânză și parcă m-aș juca în culori. Adun repede în privire pădurea, scutur câteva frunze pe pânză, mă simt verde, sunt verde pe degete.

Frunzele se desprind de pânză și se învârt în jurul meu, dansează. Mă ridic și mă prind de ele, ne învârtim prin cameră și norii încep a goni pe cer. Îi fugărește vântul. I-am stârnit.

Cu frunzele după mine, deschid fereastra și norii se bulucesc și ei în cameră, urmăriți de vânt.

Toată casa freamătă, norii alergă…

Vezi articol original 37 de cuvinte mai mult

Anunțuri