Dimineți pietrificate

Ma uit pe tavanul din lemn ce pare dus la infinit in viziunea ochilor mei obositi. Am incercat sa numar nodurile scandurilor din lemn pe care le pot cuprinde cu privirea dar tentativa a esuat. In ciuda faptului ca am ochii obositi, acestia par sa nu aiba nicio problema in a localiza particulele de praf din aer.
Nu stiu cum ma simt. Sunt singura in aceasta camera dintr-o casa de langa padure. Nu sunt fericita pentru ca la aproximativ 400 km departare se afla un om care ma iubeste, iar distanta aceeasta este mult prea mare. Sunt recunoscatoare oricarui lucru ce face fiinta aceasta sa ma iubeasca neasteptand in schimb decat ca mie sa imi pese. Ma simt goala. Nu pot sa simt nimic. Nici bucurie, nici durere. Cred ca se numeste tristete ceea ce simt.
Acum vad ca in tavan sunt si cuie. Prea multe dupa parerea mea. Ar…

Vezi articol original 312 cuvinte mai mult

Anunțuri