intrenoaptesizi

 

946661_201363496684369_1404411158_n

Sursă pictură: La Bottega Immagineria

Noaptea cerul era al ei!

Ziua răscolea dealurile, pădurile, iar seara colinda cerul. Printre stele, cu paşi mărunţi, uşori, să nu alunece. Liniştea era tulburată doar când cădea o stea. Ştia de ce cad stelele! Luna privea ferestrele triste şi sacrifica o stea în fiecare noapte.

Văzuse unde căzuse steaua. Se plimba şi ea pe sub fereastrele casei cu statui, ziua, când urca pe Cetate. Ferestrele erau mereu cufundate în întuneric, doar noaptea, o mână îmbătrânită, apărea de după perdea, depărta geamurile, şi rămânea acolo privind din umbră.

Luna sacrificase o stea pentru o fereastră şi ea cunoştea fereastra.

Noaptea cerul era al ei! Îl străbătea de la un capăt la altul, cu paşi mărunţi, uşori, pe vârfuri să nu deranjeze. Liniştea era spartă doar când cădea o stea şi şi alta îi lua locul.

 

 

Vezi articol original

Anunțuri