Souvenir

Sunt puține amintirile pe care le mai am, de parcă aproape totul mi s-ar fi întâmplat în alte vieți, precum unui personaj fantasmagoric dintr-o scriere păgână, vieți care odată năpârlite au rămas uitate agățate în mărăcinii timpului lăsându-mă ca nou născut într-o abia începând altă viață, curată și strălucitoare, dar lipsită de sâmburii dejapetrecutului. Îmi amintesc cele două romane de dragoste citite, dar nici una din multele cărți de aventuri și călătorii, îmi amintesc puținele noastre atingeri, dar nici una din multele curiozități adolescentine, îmi amintesc trei zile de basm, dar nici una din cele multe de tăceri și supărări. Dacă m-aș duce la o vrăjitoare mi-ar spune că astea puține amintiri au supraviețuit timpului fiindcă s-au născut în suflet, iar sufletul, nu-i așa, e unul singur în toate cărnurile prin care s-ar zbate vreodată. Aș râde de ea, o escroacă cu siguranță, cum ar putea fi așa ceva când…

Vezi articol original 63 de cuvinte mai mult

Anunțuri