Clipitul unei raze

Inexistenţă,am pierdut multe… Pe amurg,ţi-aş fi povestit la o cafea,cum pe drum am respirat pe-al braţului vînt,o albă mărgea,oglinda sufletului. Cum am pierdut,încătuşată în lanţurile înfrigurate ale fiecărei clipite,împinse de cealaltă ce ofta duios c-ar trebui să treacă spre a cauzei dezăvîrşire,mici mişcări nenăscute,expiraţii fără inspiraţii,sentimenul întîlnirii atingerii cu învolburarea nervoasă a emoţiei pîlpîirii asemeni unor lămpi,a venei…

Inexistenţă,unde-mi este cea deşartă,cealaltă interioară şoaptă?

Te-aş fi certat,pe cînd mîncam amîndouă din tine,pe urmă din tristeţea mea şi iar din mine,căci nu miş-ai fi uşurat durerea…

Inexistenţă,ne-om intîlni cîndva.

Vezi articol original

Anunțuri