Souvenir

Ploua cu stropi mari ca niște lacrimi de îngeri care în drumul lor spre obrazul pământului lăsau pe geam urme limpezi de Rai. Eu tăceam privindu-ți graba și neliniștea, nu aveai umbrelă decât dragostea mea, dar atunci încă nu învățasei să te folosești de ea, și mă rugam ploii să nu înceteze, să țină o viață și mai bine. Poate obosită să mai speri, ori poate ploaia îmi asculta rugămintea, te-ai liniștit, nu-ți mai eram cotropitor în timpul tău prețios, și ai început să-mi povestești ceva despre tine, îmi dadeai puțin din tine, iar eu gustam fiecare mișcare a buzelor tale, fiecare taină strălucindu-ți în priviri. Te-am atins de două ori pe mână, să mă conving că ești tu, că nu visez, că suntem împreună, miraculos adunați de o ploaie de vară, și nu te-ai speriat, mâna nu ți-a mai fugit departe de mine îndepărtându-l pe nevrutul noi. La un…

Vezi articol original 67 de cuvinte mai mult

Anunțuri