misionara

altarul vieţii

 
(dedicată soţului meu)

mă şi visez uşă sculptată de
o mâna mult preaMăiastră o uşă
care se deschide înspre raza plumburie iubesc
marea aerul răcoros al nopţilor de fier
pentru că numai noaptea am timp de suspine
dragul meu căutător de doruri atunci
am vremuri vii pogorâte din vuiet de vise
să îţi sărut genunchii zdrobiţi
mâinile arse care au purtat cu cinste o sabie ruginită
ca pe o fiică a morţii în luptă mă
şi visez
aşa
de parcă m-aş deschide
aceeaşi uşă pustie
sculptată peste altarul vieţii
de sub a ta cămaşă decupată

Vezi articol original

Anunțuri