intrenoaptesizi

 

1016521_343575355768986_1598200618_n

Să-ţi spun despre mine.

Am fost tare năstruşnică, un copil rebel, alintat de bunici, atât de alintat încât îi port şi acum cu mine.

Puţini sunt cei care ştiu că atunci când umblam eu bezmetică prin sat chinuind gâştele oamenilor, fugărind pisicile, sărind gardurile, mă temeam de întuneric, pentru mine lăsarea serii semăna cu nefiinţa. Poate şi pentru că peste satul bunicilor cobora liniştea. Mai apăsătoare decât orele prânzului.

Cum cădea soarele, satul se umplea de praf, veneau vitele de pe islaz.  Era un moment de hărmălaie. Copii ţipând, bărbaţi strigând Ni Joiană, ni la deal! Femeile aşteptând cu porţile larg deschise, chemând gâştele de pe pârâu, adunând curcile de pe maidan Pii, pii, pii la mama! Apoi mirosea a lapte fiert, a mămăligă şi încet, încet lămpile se stingeau.  Satul amuţea.

Începea spaima mea, teama de întuneric. Niciodată nu am spus nimănui, ziua eram oştean, cuceream dealuri, copaci…

Vezi articol original 51 de cuvinte mai mult

Anunțuri