IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

I U B E S C . . .

  imensitatea iubirii cu maria botnaru

Crescută-n măduva din os ca un calcar

Și-n a mea inimă ca flux nebun de sânge,

Te apăr și de foc, și de al frigului calvar

Și ca pe-o maladie grea,  nu pot a te învinge.

 

Și tot mai strâns prinzi glezna mea de sol,

Și creștetul mi-l amețești cu val de uragan,

Atunci când porți puterea unui mol,

În care spumele talazurilor bat spontan.

 

Știi a te cuibări în zâmbet ca o floare

Și-n ochii triști aprinzi un aprig soare,

Știi a-nălța la nori, dar iscusit distrugi,

Atunci când din hotarul sufletului fugi.

 

Un fir de iarbă, fără-a ta căldură, nu răsare,

E ziua chin cu limpezimi de gând neclare

Și numai tu ești puls de viață, ești salvare…

Iubire, ești o veșnică, spre infinit, chemare!

 

Sunt încă-n luptă cu rutina zilei trecătoare

Și, torturată…

Vezi articol original 23 de cuvinte mai mult

Anunțuri