Aripi străvezii

E o casă mică, pitulată după vecinele ei monstruoase ca nişte nemţoaice cu glezna groasă. Ea, săraca, se micşorează în fiecare zi sub acoperişul ce se tot chinuie de ceva timp să sărute pământul. Se gândeşte că ar trebui să plece după stăpânii ei demult plecaţi într-o lume mai bună. Nu poate să-şi lepede încă zidurile pământului.

Cândva…

Ei, cândva era singura casă de pe strada ei. Cea mai nouă casă din cartier. Avea geamuri strălucitoare, temelie solidă şi acoperiş de tablă ce lucea în soare. Tare veselă şi fericită era pe atunci. Stăpânul ei şi-a dorit-o mult şi a strâns 10 ani bani din leafa lui de impiegat de mişcare, ca să cumpere terenul pe care îşi duce acum bătrâneţile. A ridicat-o cu mâna lui, ajutat doar de nişte neamuri aduse de departe, din lunca Dunării. Nu e o casă pretenţioasă dar pentru cei pe care i-a iubit, a…

Vezi articol original 1.168 de cuvinte mai mult

Anunțuri