Alexandru Ioan Despina

Cuvinte zburânde, voroave scuipate, vorbe aruncate la întâmplare în marea disperare de-a spune ceva, de-a scoate-n evidenţă insignifiantul, de a-l multiplica şi venera până când insignifiantul ajunge să le ia locul, reducându-i pe ei, pe cei care le scuipă, rostesc şi aruncă la un simplu vas golit de conţinut. Cuvinte încărcate de ură sâsâie ameninţător, târându-şi mizeria care le-a fost injectată, se reped şi se propagă. Ce poate fi mai stupid, oare, decât un scriitor care toată ziua îi muşcă pe alţii cu înfocare, cu veninul cuvintelor sale-i împroşcă, îndeamnă la înţelegere şi armonie ori de câte ori se găseşte cineva să-i atragă atenţia asupra faptelor sale, victimizându-se şi ţipând la respectivul reproşându-i stupiditatea de care el însuşi se face vinovat? Aliat cu oricine-i dă dreptate porneşte în sfinte cruciade împotriva tuturor celor care nu-i împărtăşesc părerea, spintecând capete, luând martori şi declamând sentinţe. O ură oarbă-l însoţeşte, ură pe…

Vezi articolul original 350 de cuvinte mai mult